Proiectul legat de Primul Război Mondial a adus premii pentru comunitatea Wikipediei române

Macreanu Iulian, reprezentantul proiectului. Fotografie de Europeana AGM 2017, CC BY-SA 4.0.

Istoria participării României la Primul Război Mondial a fost tumultoasă: la început, România a luptat de partea Aliaților, conducând campanii de succes în Austro-Ungaria și Bulgaria, după care au fost impuși de forțele inamice superioare numeric și tehnic să se retragă. După ieșirea Rusiei din război în timpul Revoluției din 1917, România a fost forțată să capituleze.

Un secol mai târziu, șase membri ai comunității Wikipediei române au avut oportunitatea să documenteze istoria militară a țării în acel mare război. Efortul depus a fost remunerat cu premiul pentru cel mai bun portofoliu al unui concurs de ordin continental organizat de Europeana, o instituție finanțată public care promovează patrimoniul cultural digital al Europei. S-a întâmplat săptămâna trecută în timpul unei ceremonii la Milano.[1]

Iulian Macreanu, cunoscut pe Wikipedia cu numele de utilizator Macreanu Iulian, este coordonatorul echipei de voluntari și a fost reprezentantul acestora la Milano. Din spusele sale, echipa lucrează de mai bine de trei ani la documentarea online a istoriei militare a țării, iar Europeana i-a încurajat prin noi posibilități de a o face. „Obiectivele concursului” – ne spune Iulian – „au fost să căutăm noi căi de îmbunătățire a proiectului existent, dar și să ne evaluăm munca în comparație cu proiecte similare.”

Pe lângă Iulian, echipa este compusă din Strainu (coordonator tehnic), WWI Aprentices (donator de materiale foto și text), Accipiter Q. Gentilis, Donarius și Nenea hartia (tustrei autori de conținut text), cât și Strainubot, devotatul robot al proiectului.

Obuzier de 15 cm folosit în lupta împotriva forțelor române în Primul Război Mondial. Fotografie via Österreichische Nationalbibliothek, domeniu public.

Obuzier de 15 cm folosit în lupta împotriva forțelor române în Primul Război Mondial. Fotografie via Österreichische Nationalbibliothek, domeniu public.

În total, echipa a produs peste 800 de articole la Wikipedia română și a încărcat peste 1.200 de imagini la Wikimedia Commons (baza de date de fișiere media care găzduiește multe din imaginile folosite de Wikipeia), de asemenea a completat informații în metadata pentru 250 de imagini de pe serverele Europeana și a transcris peste 45.000 caractere în timpul unui transcribathon.

„Am învățat multe lecții importante în acest concurs” – declară Iulian Macreanu. „Ele ne vor ajuta să abordăm astfel de proiecte cu mai multă iscusință”. Aceste lecții includ următoarele:

  • „În primul rând, am descoperit cantitatea enormă de resurse pe care Europeana le pune la dispoziție, care pot fi folosite la dezvoltarea proiectului nostru și aducerea lui la un nou nivel.
  • În al doilea rând, am înțeles că este simplu și util să dezvolți astfel de proiecte pe Wikipedia și pe Europeana, aceste două sisteme fiind complementare din mai multe puncte de vedere.
  • În al treilea rând, am fost captivați de noile tipuri de activități care au devenit posibile datorită Europeana: reconstituirea istoriilor de pe front, restabilirea fotografiilor vechi, transcrierea jurnalelor militarilor etc.
  • Dar probabil cea mai importantă lecție este că – chiar dacă ai o echipă mică într-o țară, să zicem, nu prea mare – nu este deloc dificil să faci contribuții valoroase întru recuperarea patrimoniului cultural.”

Iulian a menționat că lucrul echipei nu se oprește aici. Aceasta mai are de scris articole la Wikipedia, de încărcat povești de viață și război la Commons, de adăugat transcrieri la Wikisursă ș.a.m.d. Experiența obținută va fi utilizată pentru îmbunătățirea lucrului la proiect, dar și începerea altor inițiative în comunitatea Wikipediei române.

Ed Erhart, Senior Editorial Associate, Communications
Wikimedia Foundation

Note

  1. Ei au mai câștigat și premiul pentru cea mai bună colaborare cu un partener al Europeana.

 

Archive notice: This is an archived post from blog.wikimedia.org, which operated under different editorial and content guidelines than Diff.